Omul care a ingropat Steaua

A venit in Ghencea in urma cu un deceniu, "ademenit" de doi fini cunoscatori ai fotbalului autohton, Mitica Dragomir si Victor Piturca, dar si de oportunitatea de a deveni unul din cei mai cunoscuti oameni din Romania.

Clubul, aflat in acea perioada sub conducerea unui Paunescu poate la fel de zgarcit ca si George Copos, l-a primit cu bratele deschise, banii pompati in echipa restabilind oarecum un echilibru financiar.

Trei ani mai tarziu devenea sef absolut in Ghencea, in urma unei mutari controversate. Adunarea Generala a FC Steaua, care pana in vara anului 2002 avea doar 17 membri (acestia fiind obligati sa achite o cotizatie de 1.200 de dolari), s-a "imbogatit" subit cu alti 73, aproape toti fiind rude sau prieteni cu latifundiarul, acesta obtinand apoi fara prea mari batai de cap 51% din club.

Avid de popularitate si imbatat intrucatva de succesul din primii ani de patronat, el a continuat sa pompeze bani in echipa. De fapt, banii acestia aveau sa-i revina in conturi, inzecit spun unii, "investitiile" nefiind altceva decat imprumuturi, creante pe care FC Steaua urma sa le restituie in momentul in care incasa banii din spornsorizari, drepturi TV, participari in cupe europene etc.

Initial, afluxul de euro s-a suprapus peste un schelet al "ros-albastrilor" bine conturat si profesionist. Oamenii care se aflau la acea data in structurile organizatorice au stiut cum sa dramuiasca fiecare eurocent, au fost adusi doar jucatorii care erau necesari, au fost vanduti doar cei care nu intrau in planurile antrenorului, s-au platit salarii si prime ce depaseau cu mult media Romaniei. Astfel s-a ajuns ca Steaua sa dispute, in anul 2006, semifinala Cupei UEFA, pierduta dramatic in fata englezilor de la Middlesborough.

Inertia a facut ca fostii "militari" sa aiba un nou sezon la varf in Europa si in anul urmator, calificandu-se in grupele Ligii Campionilor, unde au terminat pe pozitia a treia.

Din acel moment insa patronul a realizat ca poate fi si scouter, antrenor, psiholog al echipei, maseor si tot ce mai e nevoie in cadrul unui club de fotbal. Tot din acel moment insa drumul Stelei inseamna o panta descendenta, contraperformantele si umilintele in derbiurile cu rivalele fiind la ordinea zilei.

In 2010, Steaua a devenit o echipa mediocra, in cel mai bun caz, fara jucatori exponentiali, fara rezultate si, cel mai important poate, fara suporteri. Daca in trecut fanii "ros-albastrilor" umpleau pana la refuz "Lia Manoliu" sau "Ghencea" sustinand frenetic echipa, in 2010 ei sunt dezgustati de felul in care este condusa echipa, de oamenii ce o administreaza sau care o antreneaza iar cei care au indraznit sa spuna deschis aceste lucruri au sfarsit prin a fi "interzisi" la meciurile favoritilor.

Chiar daca se afla in topul clasamentului Ligii 1, echipa lui Gigi Becali nu mai sperie pe nimeni, jucatori ca Stelios Parpas, Gora Tall, Juan Toja, Pepe Moreno si lista poate continua patand tricoul purtat in vremuri de mult apuse de un Ienei, un Gheorghe Constantin, un Lita Dumitru, Iordanescu, "Top" Voinescu, Alecsandrescu, Hagi, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu si din nou, lista numelor uriase ce au jucat in Ghencea poate continua parca la nesfarsit.

Steaua de altadata nu mai exista, echipa care mergea sa invinga atat Dunarea Giurgiu cat si Barcelona sau Milan, echipa care incanta orice spectator prin jocul practicat, echipa care iesea in evidenta numai prin joc, spre deosebire de circul facut acum inainte si dupa diferite partide, echipa care avea 5 milioane de suporteri in Romania nu mai exista. A ramas doar o umbra palida, care face de ras un nume si o istorie pe care orice adversar le privea cu respect.