Caci cum altcumva se poate caracteriza o noapte in care o echipa din Romania e eliminata la doar un gol de marea campioana a Europei.
Sentimentele de frustrare si onorabilitate sunt amestecate acum, cand peste noapte au trecut si amintirile, ca fumul alburiu care se revarsa in Piata San Pietro alaltaieri, s-au revazut si fazele golurilor, s-au cautat si vinovatii, desi acum nu ar fi cazul.
Nimic nu ne poate face sa ne simtim inferiori, chiar si in fata unei mari echipe, de calibrul celor de la Chelsea Londra. Si asta pentru ca pornim din start cu amintirea sonora a celor aproape 10.000 de romani, care au dominat clar fondul sonor, peste cei 32.000 de englezi. Cand oare s-a mai intamplat asta pe Stamford Bridge?
Nu ne simtim mai prejos nici cand vorbim despre joc sau chiar rezultate. Am invins acasa pe Chelsea, cu un scor fragil care putea fi si mai mare pe Arena Nationala. Am egalat Chelsea la ea acasa si am fost la doar 20 de minute de o imensa calificare. Iar jocul, in ambele manse, a fost laudat de toata lumea. Numerosi jucatori de la Steaua chiar, si-ar putea lua zborul spre o echipa de calibrul lui Chelsea, dupa aceste jocuri.
Greu de explicat, de zis, de pus degetul pe rana, cand vrem sa explicam ce ne-a lipsit ieri. De regula, inaintea unui joc mare, sunt necesare doua lucruri: entuziasm si intelepciune. Asta pe langa valoarea individuala, de grup, un lot unit. Lucruri pe care deja Steaua le-a dovedit cu Ajax, in 16-imi si nu numai. Dar insuficiente pentru a rapune o echipa in care doar Fernando Torres, a fost cumparat pentru peste 50 de milioane de euro. La noi, Adi Rocha era cumparat pe nici macar cateva sute de mii de euro...
Mai are sens sa revedem cu ochii minti momentele care au decis partida de la Londra? Poate clipa cand Rusescu a fost hipnotizat de privirea disperata a lui Cech, iar mingea blestemata parca s-a lipit de mana acestuia, ca sa iasa in corner. Aceleasi scenariu si la sutul ireal al lui Chipciu din afara careului. Sau mingea de la primul lor gol, cand din bara ar fi putut iesi in afara terenului. Si de ce tocmai atunci, dupa 160 de minute de control la fazele fixe, a trebuit Terry sa fie scapat din haturi? Si, ca sa incheiem, de ce dupa atatea minute de sterilitate, Torres si-a adus aminte ca e un varf de rasa? Toate adunate in 90 de minute intense. Despre golul lui Chiriches si penaltiul irosit de Torres? Crampeie dintr-un vis intortocheat, din care te trezesti usor buimac si cu un gust amar in cerul gurii.
Steaua paraseste cu fruntea sus si cu sperante noi o competitie care poate ca deja se gandea ca o poate castiga. Intr-o buna zi. Deloc imposibil poate, daca borna Chelsea era depasita. Poate ca echipajul succesului condus de Reghe ii va conduce pe acesti baieti spre triumf si intr-o competitie mult mai titrata, Champions League, in noul ei sezon.
Pana atunci, la Nyon, bilele se amesteca. Culmea, Chelsea e extrasa prima. Pentru ei urmeaza un alt drum in Est, la frigul din Kazan. Pentru noi, inclestarile fara sare si piper din Liga I, eternul nostru campionat cel de toate zilele.