De la Romania transatlantica la Romania subatlantica - cine ne saboteaza viitorul?

Referitor la alegerea lui Donald Trump in functia de presedinte al Statelor Unite, s-au pozitionat toti in Romania: de la politicienii prudenti, care isi exprima speranta, pana la analistii subtirei, oficiali sau oficiosi, care acorda semnificatii catastrofice acestui act, vorbind chiar de "sfarsitul perioadei globalizarii" sau sfarsitul "lumii cunoscute".

Sfarsitul lumii cunoscute ar insemna, probabil, apusul perioadei de chermeza continua in care America generoasa plateste chefurile noastre de pe la seminarii toante despre rolul Romaniei in orice, de la Marea Neagra pana la Marea Chinei de Est.

Sfarsitul de epoca ar insemna, probabil, apusul perioadei in care exersam impreuna cu Frau limba germana la adapostul "US marines" sau poate apusul perioadei in care functionarii somnambuli isi cumpara dreptul la contracte generoase cu firme exotice prin moartea nefericitilor soldati din "teatrele de operatiuni".

Sfarsitul globalizarii ar mai putea insemna si nota de plata pentru anii (nu putini) in care Romania a crezut ca America este ambasada de la Bucuresti si nu administratia de la Washington, sau pentru deciziile cel putin "vesele" ale unor guvernanti cu porniri arghirofile, functionari altminteri francofili si care isi gasisera si cate un bunic luxemburghez, ba chiar se inchinau la icoana lui Johann Strauss.

De fapt, pentru Romania, alegerea lui Donald Trump reprezinta ceva terifiant pentru ca este un fenomen pe care nu il intelegem: noi am stat cuminti in paradigma euro-atlantica, noi am crezut ca NATO si UE vor munci in locul nostru, vor invata in locul nostru, vor inzestra armata in locul nostru, vor produce paine si antivirusi in locul nostru, ba chiar din cand in cand vor scoate limba la rusi sa-i indeparteze din Marea Neagra, totul in vreme ce singura noastra preocupare ar fi sa ne luam toti cate trei-patru titluri de doctor in "stiintele securitatii".

Pentru politicienii nostri, timpul curgea cuminte, de la Washington spre Berlin; acestia erau convinsi ca America se ocupa de iarna care a venit implacabila dupa primavara araba, in locul unei veri care n-a mai intrat in calendar. Ocupati cu problemele globale, americanii probabil ca ii vandusera matusii Angela franciza pentru Europa de Est si singura noastra dilema era cum sa facem frumos la Berlin, dar sa ramanem colegi de parteneriat si cu Varsovia, care ne scutise de povara promovarii vreunei agende regionale.

Ni s-a cam facut frica - daca se rupe caruta euro-atlantica?

Acum, ca a aparut Trump la Casa Alba, ni s-a cam facut frica: daca se rupe cumva caruta euro-atlantica? Daca in loc sa avem o Pax Rusa-Germanica vom avea o Pax Rusa-Americana? Daca se va intreba Washingtonul pe ce cheltuim noi increderea sa si cecurile in alb pe care ni le-a dat? Daca ne ia cineva in serios miile de doctori in "stiintele securitatii" si ne cere sa le folosim pentru apararea noastra proprie?

Daca ii vine vreunuia de la Washington ideea creata sa intrerupa somnul linistit al diplomatilor si sa ii intrebe ce se ascunde sub poleiala parteneriatului? Mai mult, ni s-a cam facut frica sa nu cumva sa ii vina vreunuia de la Washington ideea nefasta ca lupta impotriva coruptiei si sustinerea DNA nu sunt suficiente pentru cladirea parteneriatului strategic.

Daca incepe cineva sa numere investitiile americane din Romania? Daca incepe cineva sa numere putinele miliarde din comertul bilateral? Daca incepe cineva sa intrebe cam ce cred firmele americane despre statul roman?

Este putin probabil ca Donald Trump sa genereze o schimbare majora de directie in politica globala, care sa antreneze disparitia coeziunii lumii occidentale, dar este foarte probabil ca multe mecanisme si institutii care guverneaza aceasta lume sa fie nuantate sau chiar atrofiate.

Bruxelles-ul capata potential auto-distructiv pentru Uniunea Europeana

Ce se intampla in ultimele luni, incepand cu ziua de dupa Brexit, indica o racire vizibila intre pilonul anglo-saxon al lumii vestice si cel continental (franco-german) ; desi pozitiile Marii Britanii sau ale noii Americi (a lui Donald Trump) nu au fost provocatoare sau explicit anti-continentale (anti franco-germane), birocratia Uniunii Europene si chiar unii lideri nationali din Uniune se comporta foarte agresiv cu partenerii anglo-saxoni: se manifesta o efervescenta bolnavicioasa de a taia orice punte de parteneriat cu britanicii si se latra nervos in directia lui Trump.

Capul de berbece al loviturilor continentale este atitudinea ostila si pronuntat obraznica a celui care formal conduce "guvernul" Uniunii Europene, luxemburghezul Juncker. Trebuie totusi spus ca legaturile dintre tarile membre ale universului transatlantic (UE si NATO) sunt mai puternice si mai importante decat lamentarile jalnice ale bufonilor politici, dar antipatiile personale pot contribui la slabirea coeziunii unei lumi si asa destul de divizata de dosare dificile si de diferente istorice.

Cazul britanic, desi mai putin mediatizat, este totusi relevant pentru a intelege cum Bruxelles-ul capata potential auto-distructiv pentru Uniunea Europeana: se vad pe acolo multe minti infierbantate care isi doresc o "pedeapsa crunta" aplicata britanicilor.

In primul rand, trebuie sa intelegem dimensiunea economica a unui posibil Brexit. Astazi UE are un PIB nominal total de 16.200 miliarde USD din care Marea Britanie detine cam o a sasea parte (2.850 miliarde USD). In metodologie PPP, Marea Britanie are un PIB de 2.750 miliarde USD (14,5% din PIB-ul total al UE de 19.000 miliarde USD)! Marea Britanie este a doua cea mai mare economie din UE dupa Germania, care are un PIB nominal de 3.350 miliarde USD (3.900 miliarde USD in metodologie PPP). Asa ca a spune ca UE ar iesi intarita excluzand a sasea parte din economia sa e cam mult!

In al doilea rand, sa privim si dimensiunea comerciala: UE a exportat in Marea Britanie bunuri de 59 miliarde lire/ trimestru 2016 si a importat de acolo bunuri de 35 miliarde lire in aceeasi perioada. Tarile non-UE au exportat in arhipelag bunuri de 47 miliarde lire si au importat de acolo bunuri de 38 miliarde lire/trimestru 2016. Marea Britanie are un excedent in comertul de servicii de 20 miliarde lire...

Primul exportator catre britanici este Germania (15 miliarde lire/trimestru) ; aceeasi tara importa din Marea Britanie doar in valoare de 8 miliarde lire (sa nu uitam ca principalul partener comercial al Marii Britanii este totusi SUA!). Uitandu-ne la evolutia burselor de pe 24 iunie pana azi, observam ca indicele britanic FTSE 100 a urcat dupa Brexit de la 5982 la 6795, cel german, DAX, a urcat de la 10337 la 10675 iar cel francez, CAC 500, de la 4446 la 4537, adica cresteri mult mai modeste la Frankfurth si Paris decat la Londra. Adunand toate acestea, se poate lesne observa ca UE nu poate iesi "intarita" dintr-un eventual razboi de pedepsire a britanicilor.

Americanii, pe de alta parte, sunt cei care au platit cu pretul a 215.000 vieti posibilitatea europenilor de a isi infiinta o Uniune; americanii, in fond, sunt cei care au platit 12 miliarde dolari (la nivel de 1950, prin planul Marshall) in anii postbelici pentru ca Vestul Europei sa renasca si sa prospere. Verii lor britanici au pierdut si ei 300.000 vieti pentru apararea unui continent care astazi ii repudiaza cu ostilitate.

Americanii au investit, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, echivalentul a doua PIB-uri pentru apararea Europei, adica enorma cifra de 36.000 miliarde USD; tot acest munte de bani a fost cheltuit de americani pentru a garanta dreptul lui Juncker sa rada de Donald Trump, ca si pentru a-i garanta Angelei Merkel ca isi va exersa cunostintele de rusa doar la concursurile scolare; americanii au platit fara sa cracneasca aceasta suma colosala doar pentru a le garanta comunistilor francezi, italieni sau spanioli dreptul de a identifica monstrul capitalist american ca raul absolut in lume sau pentru a le permite comunistilor greci sa arunce cu oua stricate in Ambasada americana de trei ori pe an.

Dupa 1990, Statele Unite si-au mai cheltuit cam jumatate de PIB (inca vreo 9.000 miliarde USD) sa isi extinda scutul protector si asupra Estului Europei si sa apere acum o Europa de doua ori mai mare de acelasi pericol. America investeste in fiecare an peste 5.000 de miliarde dolari pentru mentinerea pietei globale (cam jumatate din acesti bani vin in Europa!). China, spre comparatie, investeste in strainatate anual in jur de 800 miliarde dolari, dintre care nici 100 miliarde in Europa!

Romania, langa epicentrul pericolului

Si cu toate astea frustrarile si rautatile vin tot din Europa! Ei bine, Juncker este suparat pe faptul ca America lui Trump face astfel de socoteli si nu continua sa plateasca pentru siguranta unui continent prea mandru pentru a fi realist. Dar Juncker isi permite sa fie suparat si sa-l ameninte pe Donald Trump pentru ca este departe de pericol. Pe cand Romania, care deocamdata asista neputincios (sau ia act cu ingrijorare cum se zice mai nou) la sfada oamenilor mari, de parca nu ar fi si lumea ei, se afla chiar langa pericol, chiar langa epicentrul pericolului.

Mai mult, inca de la infiintare, statul roman are un imens deficit de securitate; cu cat mai mare si mai inspaimantator este imperiul de langa noi, cu atat mai mare este deficitul nostru de securitate. Si niciodata imperiul nu a fost altfel decat mare si inspaimantator! Pentru a ne compensa deficitul de securitate, a trebuit tot timpul sa "cumparam" securitate, sa cumparam protectie din partea cuiva care sa se poata masura cu pericolul care ne ameninta. Si mai mereu am esuat...

Am esuat in timpul primului Razboi Mondial pentru ca furnizorul nostru principal (Imperiul Rus) de securitate a facut "poc!" si pentru ca furnizorul secundar de securitate (Franta) era cam departe pentru tehnologia acelor zile si nici nu debarcasera americanii in Europa.

Am esuat in perioada interbelica si in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial cand ba am schimbat furnizorul de securitate, ba am esuat in a ne construi noi un mic NATO regional. Apoi, furnizorul de securitate obligatoriu ales (Germania) era deja logodit cu Ungaria, iar darul de nunta a fost jumatate de Ardeal; acest furnizor ne-a mai pus si sa intram in razboi cu pericolul cel mare si inspaimantator, razboi pe care, evident l-am pierdut. Ei, si tocmai cand am gasit furnizorul ideal de securitate (NATO), iata ca acum s-au gasit europenii sa scoata limba la americani, iar acestia sa-l aleaga presedinte pe unul pe care nu il cunoastem si nu il intelegem.

Este timpul sa avem constiinta unor adevaruri dureroase

Este timpul, cred, sa avem constiinta unor adevaruri dureroase: in primul rand, desi speram sa nu fie cazul sa ierarhizam, pentru Romania cel mai important partener strain ramane SUA; de fapt, este singurul care conteaza, pentru ca este singurul care ne poate garanta (si o si face) existenta fizica.

In al doilea rand, securitatea costa si nu costa putin si trebuie sa fim pregatiti sa platim, nu sa simulam plata; desi avem restante mari catre furnizorul de securitate, inca putem sa obtinem un angajament decent de plata.

In al treilea rand, va trebui sa fim pregatiti sa ne schimbam radical stilul lejer (sau superficial) cu care abordam dosarele economice si politice internationale.

In al patrulea rand, va trebui sa invatam sa intelegem America asa cum este, nu asa cum am vrea noi sa fie.

Unul dintre dosarele in care Romania a "jucat" foarte prost este cel al inzestrarii armatei nationale, dosar de care depinde cresterea capacitatii proprii de a ne asigura apararea. Pentru ca este esential sa poti sa te aperi singur pana in momentul in care armata americana aliata va veni sa fie alaturi de tine, pe de o parte, si pentru ca trebuie sa dam incredere celor care vor veni sa ne apere ca putem sa le stam alaturi.

Stim cu totii ce imagine deplorabila ofera sutele de sateni sinistrati la inundatii care privesc nepasatori cum jandarmii le repara casele si construiesc diguri impotriva apelor. Astazi riscam sa dam aceeasi impresie in domeniul apararii, ca asistam indolenti la efortul americanilor de a ne apara granitele. Mai mult, guvernantii de la Bucuresti asista cu voiosie la inundatie, asista la modul cum americanii sapa santuri, iar noi cumparam lopeti de la olandezi sa le facem in ciuda americanilor!

Ce a facut Bucurestiul dupa izbucnirea crizei din Ucraina? In primul rand a participat cu armate de oficiali si analisti din "societatea civila" pe la toate seminariile si sindrofiile organizate de catre oricine. In al doilea rand, a pus la cale deturnarea strategiei de inarmare a tarii spre zone inedite.

Ce a facut guvernul nostru cel intelept dupa ce a inteles criza din Crimeea si Donbass, de exemplu? Pai, a deturnat 140 milioane de euro din bugetul armatei (in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie 2015!) si le-a dat firmei (germane, bineinteles!) Eurospike pentru a cumpara sisteme de ghidare pentru rachete antitanc si rachetele propriu-zise. A deturnat acesti bani pentru ca o astfel de achizitie nu era inclusa in strategia de inzestrare a armatei si, pentru a-si desavarsi opera, a spart contractul in patru contracte mai mici de 100 milioane de euro, pentru a ocoli aprobarea Parlamentului. Compania Eurospike este un joint-venture intre israelienii de la Rafael (cei de la care puteam cumpara aceeasi furnitura la jumatate de pret- ei fiind de fapt producatorii rachetelor) si companiile germane Rheinmetall si Diehl Munitionssysteme.

A mai stat onor guvernul vreun an sa mai cumpaneasca lucrurile si a pus la cale o alta gugumanie si anume cumpararea a catorva sute de masini amfibii de lupta 8x8 de la (ce surpriza!) aceasi firma germana Rheinmetall, furnizor controversat al armatei rusesti de altfel. De data aceasta, ingineria financiara consta in asa-zisa asimiliare a masinii de lupta in Romania, motiv pentru care Rheinmetall si Uzina Automecanica Moreni au format un joint-venture (50%-50%) pentru a produce aceasta masina de lupta.

Smecheria aici este urmatoarea: Rheinmetall nu are in portofoliu o masina blindata amfibie ci, de fapt cumpara o caroserie care este gandita de catre cercetatorii armatei romane, pe care va dezvolta un produs care inca nu exista, doar pentru a-si vinde masinile in Romania.

Acum, trebuie sa intelegem ca echipa competent-guvernamentala de fapt refuza sa realizeze acelasi joint-venture cu o firma americana (General Dynamics este cel putin o candidata serioasa, dar nu singura) care dispune de o astfel de masina! Punem pariu ca, pana la urma nemtii vor livra vreo 200 de masini fabricate pe la vreun alt partener german si cand sa se mai faca ceva si la Moreni se va opri contractul? Cunoscatorii stiu ca Rheinmetall se plimba de vreo cinci ani prin Romania incercand sa realizeze acest contract, dar pana acum nimeni nu a fost dispus sa batjocoreasca legea romana si interesul national in asemenea hal.

Si uite asa, de dragul Rheinmetall, ministri alminteri seriosi ajung sa cumpere cu livrare in 2018 o masina cu specificatii din 2011!!! Ceea ce au in comun cele doua contracte mentionate mai sus este incredintarea fara licitatie aceleiasi firme germane a doua programe de achizitie de tehnica militara, adica pe romaneste bani romanesti cheltuiti pentru satisfactia lui Mutti.

Cu alte cuvinte ce fac guvernantii romani prin aceste smecherii este, de fapt, ruperea armatei romane de furnizorii americani de armament pentru a putea sa se cumpere politica de bunavointa a germanilor. Singura problema este ca saraca armata romana va trebui sa-si rupa din bugetul si asa meschin pentru a se indeparta de principalul si singurul aliat real!

Oficialii care ne condamna la nesiguranta

Dar oficialii care ne condamna la nesiguranta au o neliniste interioara care ii impinge sa-si perfectioneze gafele: sunt unii si mai ingeniosi care, sub ochii nostri si ai aliatilor nostri, au inmultit de opt ori banii extrasi din bugetul apararii pentru cheltuieli politice continentale si tot fara licitatie si tot pe final de an si de mandat!

Despre ce este vorba: in vara se organizeaza o licitatie cu buget de nici 200 milioane de euro pentru modernizarea celor doua fregate detinute de flota romana; licitatia este castigata de catre un consortiu turco-roman, dar pana astazi nu s-a semnat niciun contract. Profitand de nesemnarea contractului, Ministerul Apararii anunta atribuirea, tot fara licitatie, a unui contract de opt ori mai mare (1,6 miliarde euro) unui consortiu germano-francez (Damen-Thales) pentru achizitia a patru corvete multi-rol si in subsidiar (partea de off-set) modernizarea celor doua fregate.

Problema este ca, prin atribuirea fara licitatie a unui astfel de contract se schimba fregatele cu corvetele, se mareste suma cheltuita si se renunta (in subsidiar) la sistemul de armament american (Raytheon si Boeing) care trebuia instalat de catre consortiul turco-roman. Cu alte cuvinte, olandezii de la Damen au castigat la Caritas!

Este, poate, al doisprezecelea ceas pentru Romania sa inteleaga un fapt esential: istoria se repeta de cele mai multe ori si cine nu invata din greselile trecute va suporta aceleasi consecinte. Armata romana a suferit cea mai mare catastrofa din istoria sa la Stalingrad, pierzand 200.000 militari, tocmai din cauza proastei echipari cu tehnica de lupta, platind astfel un pret greu pentru coruptia si incompetenta care au guvernat achizitiile de armament din perioada interbelica. Si atunci, ca si acum, birocratii arghirofili au decis cum nu se poate mai prost asupra viitorului armatei; si atunci, ca si acum, au fost folosite achizitiile de tehnica de lupta in scopuri politice incerte fara a fi nimeni atent la consecinte.

Dezastrul politic si militar din 1944 a fost facut posibil de politica gresita de izolare a tarii, rezultat al proastelor decizii luate, din pacate, de oameni pe care ii laudam astazi cu prea multa usurinta.

Si astazi, ca si atunci, nu vrem sa vedem faptele: avem un deficit de securitate important, avem un aliat sigur si important de care ne indepartam pe furis (in timp ce-i juram parteneriat vesnic) indreptandu-ne spre aliati nenaturali, incerti si oricum prea mici pentru un spatiu atat de greu de aparat.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...