Vorbe de claca strategica

Una dintre cele mai stupide gogomanii, proliferate in discutia publica nationala, prin practic toate mediile, este tema "cat rezista Armata Romaniei, in cazul unui atac?"

Problema in sine este o gogomanie, cum ziceam. Asa cum mai sunt si altele. De exemplu, ce ne facem ca Armata Rusiei ar ajunge in doua saptamani la Bucuresti? Ori ce ne facem ca instalatia militara americana de la Deveselu ar pune Romania in pericol de atac nuclear din partea Rusiei?

Nu toate gogomaniile acestea sunt la fel de stupide, unele fiind doar gogomanii simple, de analfabet functional, in domeniul securitatii si razboiului. Dar chestia asta cu cat ar rezista armata este o gogomanie stupida de-a dreptul.

Intrebarea in sine nu este o gogomanie. Nici stupida si nici altfel. Ca orice intrebare, este legitima si rezonabila. Cat timp ramane o intrebare, nu poate avea nimeni nimic cu ea. Doar cand devine o tema de discutie, reluata iar si iar in articole si interventii televizate, de insi cu functii, cum este ministrul de la Meapeneu, Les, sau cum sunt generali si alte grade ititi in spatiul public, chestia cu cat rezista armata devine o gogomanie, iar continuarea discutiei este intotdeauna stupida.

De ce? Deoarece este exact la acelasi nivel cu tema cat rezista un soldat din Armata Romaniei, inarmat cu baioneta, in lupta cu un Tyrannosaurus Rex?

Tema dezvoltata ulterior pe coordonatele in care constatam ca dotarea soldatului roman cu o simpla baioneta nu este suficienta si ca este necesara inarmarea lui cu o arma de asalt, care sa aiba un calibru mai mare decat calibrul standard NATO, deoarece glontul ar fi prea usor pentru a patrunde prin solzii Tyrannosaurus-ului Rex, iar cartusul trebuie neaparat sa fie de productie romaneasca.

Moment al discutiei in care sa ne ingrijoram ca industria romaneasca de aparare a renuntat sa mai produca pulbere de foc, asa ca soldatul nostru este dependent de importuri si nu avem nicio garantie ca cel care s-a angajat sa ne procure pulberea nu tine de fapt cu Tyrannosaurus Rex.

Asa ca soldatul nostru nu are nicio sansa sa reziste in lupta cu acest Tyrannosaurus Rex, macar pana cand se va reface industria nationala de aparare, astfel incat sa produca si pulbere de foc, dar si arme de alt calibru decat cel standard NATO, pentru situatiile in care Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic nu se aplica. Cum este cazul cu Tyrannosaurus Rex, la care aliatii nu s-au gandit acum 70 de ani, cand au adoptat Tratatul.

Nu ar trebui sa ne obosim sa demontam gogomanii din aceasta familie, decat vazand ca ele confisca spatiul de dezbatere publica de specialitate si ca marile si strategicele teme ale securitatii si apararii nationale nu isi fac loc in opinia publica nationala.

Adica, in loc sa vorbim despre stupizenii, ar fi fost necesar sa intelegem lucruri esentiale, vitale chiar pentru Romania.

Industria de aparare, o facatura anti-economica a la Ceausescu

Industria nationala de aparare nu este unul dintre ele. Asa cum nu a fost niciodata. Aceasta industrie a fost de la inceput o facatura anti-economica, dar care a angajat inalti specialisti.

Anti-economica deoarece, la infiintare, ea nu s-a bazat pe existenta vreunei piete interne sau internationale de unde sa primeasca resurse financiare pentru cercetare si dezvoltare. Nici macar pentru acoperirea costurilor de productie nu a avut niciodata vreo piata industria asta.

Sub pretextul ca orice stat ar putea, la o adica, sa devina inamicul Republicii Socialiste Romania, Ceausescu a dezvoltat strategia razboiului intregului popor pentru apararea patriei, care presupunea si productia interna a tuturor armelor de care ar fi avut nevoie, pentru a castiga un astfel de razboi.

De altfel, unul dintre motivele strategice pentru care a si fost dat jos Ceausescu de la carma tarii si partidului a fost tocmai declaratia lui de la Congresul din noiembrie 1989, cand a anuntat ca Romania "poate produce orice arma", lasand sa inteleaga ca si arma nucleara. Vorbim despre un fel de Kim al Coreei de Nord avant la lettre.

Dar, altfel, economia romaneasca nu a putut sa finanteze niciodata nici cercetarea si nici dezvoltarea vreunei arme sau platforme de lupta romanesti in intregime.

Nici transportorul blindat, nici masina de lupta, nici tancul, nici avionul de lupta, nici macar pusca cu luneta nu au fost vreodata de conceptie, de creatie, de proiectare si de realizare romanesti.

Tot timpul si pentru fiecare, industria romaneasca de aparare a luat de la altii. Ba motoare, ba tevi, ba aliaje, ba conceptii, ba blindaje, ba orice. Cercetatorii si proiectantii romani, fara indoiala de cea mai buna calitate, primeau teme de cercetare si proiectare de tipul "sa arate ca piesa/componenta aia britanica/frantuzeasca/ruseasca/chinezeasca", dupa caz. Dupa care nu primeau nicio finantare, alta decat salariul. Si mai erau si certati daca nu le iesea din prima, de stricau materialul destinat pentru prototip.

Nici cu productia propriu-zisa nu stateam mai bine, pe vremea cand industria romaneasca de aparare era in floare. La Craiova, fabrica scotea avioane nefunctionale de pe bancul de asamblare, le aratau celor de la regimentul de aviatie cu care imparteau pista de decolare-aterizare ca avioanele chiar exista, aviatorii semnau ca le-au vazut, ca sa isi poata lua muncitorii salariile si sa raporteze realizarea productiei planificate, dupa care avioanele se reintorceau in fabrica, pentru a fi finalizate.

Ceea ce nu s-a intamplat niciodata, pentru o buna parte dintre ele, pana la oprirea definitiva a productiei. La fel era si cu rachetele, si cu tancurile, si cu toate cele.

Capusele de dupa Revolutie

Apoi, in indelungata tranzitie de la economia planificata centralizat la economia de piata concurentiala, toata industria nationala de aparare a fost capusata fara rusine si fara ca cei care ar fi trebuit sa o protejeze informativ sa zica ceva.

Pana nu a mai ramas mai nimic din ea. Si toti investitorii straini au fost alungati, de cum veneau cu propuneri, ca nu cumva sa ajungem sa depindem de ei, in asigurarea cu arme si munitii a apararii nationale.

Asa ca astazi vorbim despre industria nationala de aparare doar ca potential. Si ala, doar la nivel de atelier de reparatii sau productie mica, de piese de schimb. Asa ca este de-a dreptul rizibil sa vedem ca, iata, vine cineva din public si descopera ca Armata Romaniei n-ar fi bine si complet echipata cu arme si munitii din productie interna, ca armata depinde de armele importate de la altii, unii care, dupa analizele moscovite, din aliati ne-ar putea deveni peste noapte inamici, care sa ne atace, iar noi sa nu ne putem apara, ca nu suntem gata!

Gogomanie sau ce?

Nu as vrea sa inchei fara sa fac doua precizari.

Cand am scris Meapeneu, m-am referit la Ministerul Apararii Nationale, care are acronimul acceptat general M.Ap.N. Acceptat general, mai putin de fostul ministru al Apararii si fost vicepremier pentru "securitatea nationala" Oprea Gabriel, care scrie in documente oficiale "M.A.P.N." Ca atata stie el.

Si nici actualul ministru nu da semne ca ar fi mai breaz.

Cand ministrul Les de la Aparare vorbeste despre "cat rezista armata unui atac" si apreciaza ca rezista pana cand vine NATO sa ne apere (spunandu-le aliatilor "parteneri"), acest domn nu face altceva decat sa confirme gogomania.

Pentru ca, in realitate, nu se pune deloc problema ca Armata Romaniei sa reziste niciunui atac, nici macar o jumatate de ora.

De ce? Deoarece orice atac are un timp de avertizare. De la cateva zeci de minute, in cazul atacurilor nucleare, la cateva luni sau chiar cativa ani, in cazul atacurilor terestre de tip invazie.

Iar Romania, membra NATO, tine sub observatie pe oricine ar putea sa o atace, in toate cazurile, si se pregateste sa fie gata sa respinga fiecare atac identificabil.

Desigur, nu este gata astazi pentru un atac care nu stim cum va arata si nici cand va avea loc, dar stim cu siguranta ca nu va avea loc mai devreme de viitorul previzibil. Este gata doar pentru atacurile ce pot avea loc astazi. Ca ministrul Apararii Les nu stia asta nu e vina apararii nationale.

Hari Bucur-Marcu are o experienta de decenii in mediul international, pe problematici legate de institutionalizarea domeniului apararii nationale, controlul democratic al sistemelor de securitate nationala, politici de securitate si de aparare nationala. Ofiter de aviatie si fost sef al Serviciului Strategii de Aparare la Statul Major General, detine titlul de doctor in stiinte militare, obtinut in 2001 la Academia de Inalte Studii Militare cu teza "Implicatii economice in planificarea apararii nationale a Romaniei". In perioada 1990 - 2003 a fost responsabil sau direct implicat in aspecte esentiale ale reformei Armatei Romaniei, cu deosebire in relatia cu NATO, si a lucrat nemijlocit in structurile Aliantei ca sef de sectie invatamant si instructie. A publicat carti si articole pe subiecte din domeniu, oferind expertiza internationala. Este cavaler al Ordinului National "Pentru merit", ca recunoastere a contributiei sale la integrarea Romaniei in NATO.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...