Ce-i face pe romani sa emigreze in masa? Doar neajunsurile economice? Si care e distanta dintre ei si o patrie complet distrusa? Dar pana la una paradisiaca? Oare ce-ar trebui sa faca spre a o construi?
Pe romanii ramasi orfani de regele lor mare ii desparte o distanta aproximativ egala de un pamant natal pe cale de a deveni infernal, de la care sa-si ia, in continuare, adio, mai bucurosi poate, chiar, decat pana acum, si de un stat care sa reprezinte visul oricarui cetatean demn, neatarnat si prosper.
E ca distanta dintre aratatorul Creatorului si degetul primului om, asa cum ii zugraveste fresca lui Michelangelo din Capela Sixtina. Pare, sa admitem, infima. Ce masoara ea? Diferenta dintre dreptate si nedreptate. Ca si pe cea dintre o patrie iubita si alta, fata de ai carei oameni si justitie suntem indiferenti. Din pricina ei am ajuns ca, la 28 de ani de la Revolutie, sa asistam aparent neputinciosi la contrarevolutia PSD, data sub forma unui puci parlamentar prin care noua elita boiereasca isi bate joc nu doar de justitia romaneasca, facand-o zob, ci de intreaga suflare a tarii si de aliatii ei occidentali.
Din cauza ei tara se afla, virtual, in caderea libera a involutiei spre decembrie '89 si spre un conflict potential fratricid. Or, ceea ce deprima poate cel mai zdravan la zavera fratricida dintre Cain si Abel e faptul ca niciunul din fiii lui Adam nu s-a aratat la inaltime. Nici victima, al carei sange varsat si, un timp, nerazbunat, striga din pamant. Caci s-a multumit cu ofrandele si s-a bucurat de tuica si sarmalele ei, uitand ca ar face bine sa ceara si sa faca, pe cat posibil, dreptate fratelui ei napastuit.
Cateva raspunsuri evidente se inghesuie in replica la intrebarile privind sursele raului romanesc actual, materializat in modificarile Legilor Justitiei si ale Codurilor Penale, care ameninta sa lase tara prada mafiei economico-politice si asasinilor, violatorilor si hotilor, vidand-o de partea cea mai educata, activa, energica si dinamica a populatiei sale.
Prima explicatie a uimitoarei puteri a insolentei grupari Dragnea-Tariceanu-Iordache-Nicolae-Nicolicea, nu rezida numai in prostia si lacomia alegatorilor, manifestate in acceptarea unor mincinoase promisiuni electorale. Nici exclusiv in lehamitea politica afisata de absenteisti in decembrie trecut. Caci multe electorate accepta mai mereu, cu bucurie, ori tacit, cele mai absurde fagaduieli politicianiste.
Lectia ascensiunii ei nu se gaseste doar in absenta elanului protestatar al romanilor, care au iesit cu sutele de mii in strada, la inceputul acestui an si in incapacitatea lor de a se uni si actiona politic, ori in prostia si duplicitatea Europei (care, loalalta cu lenea si relativismul ei) exista, din pacate, din plin. Ci in lipsa unei dreptati elementare. Si a lustratiei.
De ambele ar fi avut nevoie ca de aer societatea romaneasca, dupa 1989. In cauza e nepedepsirea si neindepartarea din viata publica a securistilor si nomenclaturistilor, a ipocritilor si duplicitarilor, precum si tolerarea formarii unei elite politice dominate de fosti turnatori, politisti politici, ori delincventi si criminali sadea, care, alaturi de prea putini ex-disidenti autentici, eliminati rapid din prim plan, au populat in veselie primele organizatii gen CPUN, CFSN, etc.
S-au infruptat hulpav din ciolanul puterii inca de la prima ora a Romaniei postcomuniste insi cu ascensiuni si cariere vertiginoase, ca Gelu Voican Voiculescu. Ori Ioan Mircea Pascu, vicepresedinte FSN si consilier prezidential intre 1990-1992, cand se comiteau marile crime iliesciste, un ex-rasfatat al politiei politice in anii comunismului, devenit perpetuu dregator PSD-ist, etern europarlamentar si chiar vicepresedinte al Parlamentului European.
Despre ambii, celebrul si, pana la un punct, credibilul Liviu Turcu, ultimul mare defector al serviciilor secrete ceausiste, afirma ca au avut "legaturi cu Securitatea".
Or, ce se intampla daca un ins sangeros ca Dan Iosif executa ordinele scelerate ale unui Gelu Voican Voiculescu, asa cum pretind martori ai turbulentelor din decembrie '89? Sau daca amandoi le indeplinesc cu maxima cruzime pe ale unui Ion Iliescu, dar raman tustrei necondamnati si se vad promovati si onorati? Nu se incurajeaza doborarea valorilor civilizatiei? Nu se stimuleaza surparea, prin mineriade in cele mai varii forme, a edificiului oricarui stat de drept, oricat ar fi el de modest?
Exista marturii cutremuratoare, potrivit carora mult adulatii "revolutionari" si "luptatori", vai "determinanti" ai Revolutiei si-au golit automatele in oameni lipsiti de aparare din cladirea CC, spre a intretine fictiunea "teroristilor" si a-l ajuta pe Iliescu sa se cramponeze de putere, dupa debarcarea lui Ceausescu. Si Dan Iosif si Voican au fost probabil si complicii altor crime.
Dar, in pofida ticalosiei faptelor incriminate si a marturiilor care-i incrimineaza, acesti insi nu doar ca nu s-au confruntat cu anchete realmente serioase si eficiente si nu s-au regasit dupa gratii. Nu doar ca n-au fost executati. Ci au ajuns demnitari. Ba chiar distinsi, fie si postmortem, ca Dan Iosif, cu Ordinul Serviciul Credincios in rang de Cavaler.
Ori decorati ca Voican Voiculescu, beneficiar, intr-o tara plina de victime ale comunismului si fascismului muritori de foame, al unei pensii speciale uriase, de luptator "determinant". Determinant de nedreptate, as zice. Pe care prea multi au tolerat-o. Cum au acceptat, ramanand pasivi, nenumarate campanii de mistificare, discreditare si dezinformare.
N-ar fi poate rau ca, la exact un secol de la blestemata infiintare a politiei politice bolsevice, Ceka, sa ne amintim ca, intr-o zi de decembrie de acum fix 10 ani, s-au perindat, ca mai nou la catafalcul regelui, aceeasi infiorata, filistin spasita, in lacrimi de crocodil scaldata elita politica postcomunista. Venise la capataiul defunctului ucigas Dan Iosif.
Printre demnitarii care-l omagiau atunci pe carnasierul ex-servitor al lui Ion Iliescu prin vizite indoliate, ori depunand un numar enorm de coroane de flori s-au numarat si Ioan Mircea Pascu si un anume Serban Nicolae, campion al limbajului obscen, senator "justitiar", sofer, prieten si aparator al marilor corupti. De ce au fost admise in Romania carierele ametitoare ale acestor insi? Decorarea lor? Inzestarea lor cu venituri gigantice?
De ce n-a fost revendicata sistematic pedepsirea diversiunilor si marilor falsificari ale istoriei operate de un Sergiu Nicolaescu ori Iulian Vlad, creatorul si profitorul, inclusiv post-mortem, al unui veritabil cult al personalitatii, ori de un Magureanu, Stanculescu, Talpes? A complicilor lor? De ce n-au starnit revolte la scara nationala patarea cu sange a ordinelor romanesti, neosandirea lui Ion Iliescu, actualul presedinte de onoare al PSD, precum si rasturnarea tuturor ierarhiilor si axiologiilor?
Glasul sangelui victimelor comunismului si postcomunismului striga din pamant, ca al lui Abel. La urmatoarea revolutie e bine sa fie auzit. Ca sa nu mai jelim la catafalcul dreptatii. Abia cu "toti pentru justitie" si "justitie pentru toti" Romania va putea deveni o gura de rai.
Autor: Petre M.Iancu