Discursul Suveranului Pontif, la Iasi: Romania este "gradina Maicii Domnului". Papa se simte ca acasa intre voi

Papa Francisc le-a multumit sambata, pelerinilor adunati in fata Palatului Culturii din Iasi, pentru primirea calduroasa, facand constant referire la discursurile credinciosilor care au precedat mesajul sau, citand din Mihai Eminescu, invocand valorile si importanta familiei.

Papa nu a uitat nici ca este Ziua copilului, indemnand sa ne rugam pentru ei si sa ne angajam sa le daruim dreptul la viitor. El a amintit ca "toti inflorim cand ne simtim iubiti" si ca "fericirea noastra personala se realizeaza facandu-i fericiti pe ceilalti", "sa dam prioritate pacii", iar "credinta nu se transmite doar prin cuvinte, dar si cu gesturi, priviri, mangaieri ca acelea ale mamelor noastre, ale bunicilor noastre".

"Romania este 'gradina Maicii Domnului', si in aceasta intalnire am putut sa-mi dau seama de aceasta, pentru ca ea este o Mama care cultiva visurile fiilor, care le pazeste sperantele, care aduce bucuria in casa. Este o Mama duioasa si concreta, care are grija de noi. Voi sunteti comunitatea vie si infloritoare, plina de speranta, pe care o putem oferi Mamei. Ei sa-i consacram viitorul tinerilor, al familiilor si al Bisericii", a incheiat Sfantul Parinte.

In afara discursului oficial, Suveranul Pontif a povestit intalnirea pe care avut-o la intrarea in Piata din fata Palatului Culturii cu o bunica ce isi tinea pe brate nepotul de doua luni, iar batrana a ridicat copilul, zambindu-i "complice", parca pentru a spune "Acum pot si eu sa visez".

Prezentam integral discursul Sanctitatii Sale:

"Dragi frati si surori, buna seara!

Aici, impreuna cu voi, se simte caldura de a fi in familie, inconjurati de cei mici si de cei mari.

Este usor, vazandu-va si auzindu-va, sa te simti acasa. Papa se simte acasa intre voi. Va multumesc pentru calduroasa voastra primire si pentru marturiile pe care mi le-ati daruit. Mons. Petru, ca un bun si mandru tata de familie, prezentandu-va, v-a imbratisat pe toti cu cuvintele sale, si ai confirmat-o tu, Eduard (n.r - un tanar care a rosit un discurs inaintea mesajului sau), cand ne spuneai ca aceasta intalnire nu vrea sa fie doar pentru tineri, sau doar pentru adulti, sau pentru altii, dar ati dorit ca 'in aceasta seara sa fie impreuna cu noi parintii nostri si bunicii nostri'.

Astazi, pe aceste meleaguri, este ziua copilului. Sa-i salutam cu aplauze puternice! As vrea ca primul lucru pe care-l facem sa fie acela de a ne ruga pentru ei: sa-i cerem Preacuratei sa-i protejeze cu mantia sa. Isus i-a pus in mijlocul apostolilor sai; si noi vrem sa-i punem in mijloc si sa reafirmam angajarea noastra de a-i iubi cu aceeasi iubire cu care i-a iubit Domnul, angajandu-ne sa le daruim dreptul la viitor.

Ma bucur sa stiu ca in aceasta piata se afla chipul familiei lui Dumnezeu care-i imbratiseaza pe copii, pe tineri, pe soti, pe persoanele consacrate, pe batranii romani din diferite regiuni si de diferite traditii, precum si pe cei din Moldova, cei veniti de dincolo de Prut, pe credinciosii ceangai si cei de limba poloneza si rusa. Duhul Sfant ne convoaca pe toti si ne ajuta sa descoperim frumusetea de a sta impreuna, de a ne putea intalni pentru a merge impreuna.

Fiecare cu limba sa si cu traditia proprie, dar toti fericiti de a ne intalni ca fratii. Cu acea bucurie pe care o impartaseau Elisabeta si Ioan, cu cei unsprezece fii ai lor, toti diferiti, sositi din locuri diferite, dar care 'astazi s-au reunit toti, asa cum odata, in fiecare duminica dimineata, luau toti drumul spre biserica'. Fericirea parintilor de a-i vedea pe toti fiii reuniti. Cu siguranta, astazi in cer se face sarbatoare, vazand atatia fii care au decis sa stea impreuna.

Are loc aici experienta unor noi Rusalii, asa cum am ascultat in lectura proclamata. Unde Duhul Sfant imbratiseaza diferentele dintre noi si ne daruieste puterea de a deschide drumuri de speranta dand ce-i mai bun din noi; este acelasi drum pe care l-au inceput Apostolii acum doua mii de ani, fiind astazi randul nostru sa dam marturie si sa ne decidem sa semanam. Nu putem astepta s-o faca altii; este randul nostru.

Este dificil sa mergem impreuna, nu-i asa? Este un dar pe care trebuie sa-l cerem, o lucrare artizanala pe care suntem chemati sa o savarsim si un dar frumos, totodata, pe care trebuie sa-l transmitem. Dar de unde sa incepem?

As vrea sa fur din nou cuvintele acestor bunici: Elisabeta si Ioan. Este frumos sa se vada cum iubirea prinde radacini cu devotament si angajare, munca si rugaciune. Iubirea a prins radacini in voi si a dat roade. Asa cum spune profetul Ioel, cand tinerii si batranii se intalnesc, bunicilor nu le mai este teama sa viseze (cf. Il 3,1) . Iar visul vostru a fost acesta: 'Visam ca ei sa-si poata construi viitorul, fara sa uite de unde au plecat. Visam ca intreg poporul nostru sa nu uite de radacinile sale'.

Voi priviti la viitor si deschideti ziua de maine pentru fiii vostri, pentru nepotii vostri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce ati invatat pe drumul vietii voastre: ca ei sa nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, sa nu-si uite radacinile. Este acelasi vis, aceeasi recomandare pe care Sfantul Paul o face lui Timotei: sa mentina vie credinta primita de la mama sa si de la bunica sa (cf. 2 Tim 10,5-7).

Pe masura ce cresti - in toate privintele: ca devii puternic, mare, ca iti faci chiar un nume - sa nu uiti lucrurile frumoase si pretioase pe care le-ai invatat in familie. Aceasta este intelepciunea pe care o dobandesti cu trecerea anilor: odata ce cresti, sa nu uiti de mama ta si de bunica ta si de acea credinta simpla si robusta care le caracteriza si le dadea putere si perseverenta pentru a merge mai departe, fara a se descuraja.

Suntem invitati acum sa multumim si sa reaprindem generozitatea, curajul si credinta autentica, fara interese, 'facuta in casa', care trece neobservata, dar putin cate putin infaptuieste Imparatia lui Dumnezeu.

Cu siguranta, credinta 'nu este cotata la bursa', nu se vinde si, cum ne amintea Eduard, poate parea ca 'nu foloseste la nimic'.

Insa credinta este un dar care mentine vie o certitudine profunda si frumoasa: apartenenta noastra in calitate de fii, si de fii iubiti de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeste cu iubire de Tata. Fiecare viata, fiecare dintre noi ii apartine. Este o apartenenta ca fii, dar si ca nepoti, ca soti, ca bunici, ca prieteni, ca vecini; o apartenenta in calitate de frati intre noi. Cel rau divizeaza, disperseaza, separa si creeaza discordie, seamana neincredere. Vrea sa traim 'distanti' de ceilalti si de noi insine. Duhul Sfant, dimpotriva, ne aminteste ca nu suntem fiinte anonime, abstracte, fiinte fara chip, fara istorie, fara identitate. Nu suntem fiinte goale si nici superficiale.

Exista o retea spirituala foarte puternica care ne uneste, ne 'conecteaza', ne sustine si care este mai puternica decat orice alt tip de conexiune. Sunt radacinile noastre: constiinta ca apartinem unii altora, ca viata fiecaruia este ancorata in viata celorlalti.

'Tinerii infloresc cand se simt iubiti', spunea Eduard. Toti inflorim cand ne simtim iubiti. Pentru ca iubirea prinde radacini si ne cheama sa ne infigem aceste radacini in viata celorlalti. Asa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru national, care ii dorea dulcii sale Romanii: 'fiii tai traiasca numai in fratie ca a noptii stele'. Noi apartinem unii altora, iar fericirea noastra personala se realizeaza facandu-i fericiti pe ceilalti. Toate celelalte sunt povesti.

Pentru a merge impreuna acolo unde esti, sa nu uiti de ceea ce ai invatat in familie.

Acest lucru mi-a amintit de profetia unui sfant eremit al acestor tinuturi. Intr-o zi calugarul Galaction Ilie de la Manastirea Sihastria, mergand cu oile la munte, s-a intalnit cu un eremit sfant pe carel cunostea si il intreba: 'Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?'. Si venerabilul eremit, suspinand din inima sa, spuse: 'Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica, atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini si intre popoare! Atunci cand nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevarat, va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!'.

Viata incepe sa se stinga si sa putrezeasca, inima noastra inceteaza sa mai bata si se usuca, batranii nu vor mai visa si tinerii nu vor mai profetiza cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin ... caci fara iubire si fara Dumnezeu omul nu mai poate trai pe pamant.

Eduard ne spunea ca el, ca si multi altii din Tara sa, incearca sa-si traiasca credinta in mijlocul multor provocari. Intr-adevar sunt multe provocari care ne pot descuraja si ne pot face sa ne inchidem in noi insine. Nu o putem nega, nu putem sa actionam ca si cum n-ar fi nimic. Dificultatile exista si sunt evidente. Dar aceasta nu poate sa ne faca sa pierdem din vedere ca credinta ne daruieste cea mai mare dintre provocari: aceea ca, departe de a te inchide sau de a te izola, credinta face sa germineze ce-i mai bun din fiecare.

Domnul e primul care ne lanseaza provocarea si care ne spune ca ce-i mai rau vine atunci cand 'nu mai este carare de la vecin la vecin', cand vedem mai multe transee decat drumuri. Domnul ne daruieste un cantec mai puternic decat toate sirenele care vor sa paralizeze drumul nostru. Si o face in acelasi fel: intoneaza un cantec mai frumos si mai atragator.

Domnul ne daruieste tuturor o vocatie care este o provocare, pentru a ne face sa descoperim talantii si capacitatile cu care suntem inzestrati si pe care sa le punem in slujba celorlalti. Ne cere sa ne folosim de libertatea noastra ca o libertate de alegere, sa spunem 'da' unui plan de iubire, unui chip, unei priviri. Aceasta este o libertate mult mai mare decat aceea de a putea sa consumam si sa cumparam lucruri. O vocatie care ne pune in miscare, ne face sa distrugem transeele si sa deschidem drumuri care ne amintesc de acea apartenenta in calitate de fii si de frati.

Din aceasta capitala istorica si culturala a Tarii se pleca impreuna - in Evul Mediu - ca pelerini, pe Calea Transilvaniei, spre Santiago de Compostela. Astazi aici traiesc multi studenti din diferite parti ale lumii. Imi amintesc de o intalnire virtuala, pe care am avut-o in martie, cu Scholas Occurentes, in care imi spuneau ca acest oras, anul acesta, este capitala nationala a tineretului. Doua elemente foarte bune: un oras care, din punct de vedere istoric, stie sa se deschida si sa inceapa noi procese; un oras care stie sa gazduiasca tineri proveniti din diferite parti ale lumii, asa cum este acum. Doua caracteristici care ne amintesc de potentialul pe care il aveti si de marea misiune pe care o puteti desfasura: sa deschideti drumuri pentru a merge impreuna si pentru a duce mai departe acel vis care este profetia: fara iubire si fara Dumnezeu nici un om nu poate trai pe pamant.

De aici, astazi, pot sa mai porneasca alte noi drumuri de viitor spre Europa si spre multe alte locuri din lume. Pelerini ai secolului XXI, capabili de o noua imaginatie a legaturilor care ne unesc.

Insa nu este vorba de a crea mari programe si proiecte, dar de a lasa sa creasca credinta. Asa cum va spuneam la inceput: credinta nu se transmite doar prin cuvinte, dar si cu gesturi, priviri, mangaieri ca acelea ale mamelor noastre, ale bunicilor noastre; cu gustul lucrurilor pe care le-am invatat acasa, intr-un mod simplu si genuin. Acolo unde este mult zgomot, sa stim sa ascultam; unde este confuzie, sa stim sa inspiram armonie; unde totul se imbraca in ambiguitate, sa putem aduce claritate; unde este excluziune, sa aducem impartasire; in mijlocul senzationalismului, in mijlocul mesajelor si vestilor rapide, sa avem grija de integritatea celorlalti; in mijlocul agresivitatii, sa dam prioritate pacii; in mijlocul falsitatii, sa aducem adevarul; in toate, in toate sa privilegiem deschiderea drumurilor ce ne fac sa simtim apartenenta noastra ca fii si ca frati.

Romania este "gradina Maicii Domnului", si in aceasta intalnire am putut sa-mi dau seama de aceasta, pentru ca ea este o Mama care cultiva visurile fiilor, care le pazeste sperantele, care aduce bucuria in casa. Este o Mama duioasa si concreta, care are grija de noi. Voi sunteti comunitatea vie si infloritoare, plina de speranta, pe care o putem oferi Mamei. Ei sa-i consacram viitorul tinerilor, al familiilor si al Bisericii.

Multumesc!"

Vezi cum a decurs a doua zi de vizita a papei Francisc in Romania

• Papa Francisc a fost primit cu lacrimi de bucurie, emotie si speranta la Sumuleu Ciuc
• Vesmantul purtat de papa Francisc la Sumuleu Ciuc este creat de o romanca: Nu m-am gandit la materiale poleite cu aur

Prima ședință de Guvern care se desfășoară la Timișoara. Ce proiecte vor fi discutate în întâlnirea de astăzi

Guvernul se reuneşte joi, la Timişoara, într-o şedinţă specială, în cadrul căreia urmează să fie aprobate o serie de proiecte de infrastructură cu impact regional, precum şi plata în...

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...