Ziua in care nu am fugit mai repede si usa a cedat

Din cand in cand, Iuri era fericit. Iubea, cultiva pamantul, seara ii ramanea timp sa citeasca. Cateodata dura mai mult, ani la rand, altadata mai putin, dar tot timpul statul il gasea si ii rupea bucata cu bucata din viata. De fapt, nu fusese fericit, ci doar stiuse sa fuga putin mai repede decat ceilalti, care nu au inchis usa la timp, si raul a intrat peste ei.

Sunt cativa ani de cand ne-am ferecat in patriile noastre mici, cum le-a spus Gabriel Liiceanu. Ne-am pus flori pe pervaz, ne-am cladit biblioteci, ne-am inconjurat numai de cei dragi si buni, ne-am crescut copiii la adapostul iluziilor si frumusetilor pe care le-am dorit pentru ei.

Am iesit mai putin in trafic, am evitat spitalele de stat si, ori de cate ori nu am putut, am incercat sa prindem in privirea fiecarui medic comunul din noi, omenescul, empatia, speranta, am donat pentru cauze umanitare, pentru construirea unui spital, pentru ingrijirea bolnavilor in faze terminale, pentru ca niciun copil sa nu se piarda in drum spre scoala.

Am protestat in strada, am semnat apeluri, petitii, am citit in fiecare dimineata Monitorul Oficial, sa ne asiguram ca Guvernul PSD/ALDE nu face un rau ireversibil tarii, dar totul din spatele usii patriei mici, cu flori la pervaz, biblioteci si oameni buni, o garantie ca lucrurile merg si ca suntem fericiti.

Dar am fost fericiti? Sau am fugit mai repede decat ceilalti? Am avut noroc?

Sunt cativa ani de cand in Romania s-a murit pentru ca spitalele nu mai au medicamente sau cumpara aparate de RMN si dezinfectanti care, in loc sa salveze vieti, le-au ucis. Pentru ca asta face coruptia - nu da putere si bani unora care nu merita, fara a lua din viata altora cate o bucata.

Asa au murit tinerii raniti in Colectiv, o tragedie colosala pe care credeam ca nimic nu o poate depasi in durere si spaima ca acolo, in spitalele groazei, ar fi putut fi oricare dintre noi.

Dar noi am fugit mai repede, am inchis usa patriei mici si am mai crezut o vreme ca putem fi fericiti.

In seara de vineri, 10 august 2018, usa s-a frant si raul pe care il credeam doar afara a intrat in casele in care noi ne-am pus copiii la adapost.

Lucram in acea seara, asteptam sa preiau informatii de la colegii care erau la protestul diasporei, unii cu legitimatia de presa la gat, altii cu copiii pe umeri, pentru a fi alaturi de romanii care veneau acasa, din tarile in care lucrau, sa fie solidari cu tara. Facusem cateva interviuri cu cativa dintre cei care veneau acum acasa, ma molipsisem de speranta si curajul lor, cumva si de dorul lor, pentru ca traiam, la unison, doua tipuri diferite de exil: unii peste granite, altii in balcoane.

Ar fi putut fi fericiti, dar iata ca autoritatile uzurpate de Liviu Dragnea si Guvernul lui i-au gasit.

Am inceput sa primesc imagini, clipuri video cu oameni agresati de jandarmi, mame care incercau sa isi protejeze copiii de gazele pe care jandarmii le imprastiau fara discernamant, tineri cu ochii inrositi de gaze si cu pumnii stransi, a neputinta si oroare.

Oameni care erau haituiti, fugariti, care cautau sa se puna la adapost, nu inainte de a incerca sa prinda privirea jandarmului din fata, crezand, sperand in comunul dintre ei, in omenescul si empatia care ar fi trebuit sa ii asemene.

10 august 2018 a fost ziua in care pielea a inceput sa ni se desprinda, ca in Kubrik, lasandu-ne eviscerati si neputinciosi in fata agresivitatii administrate de institutiile statului. Anticorpii care ar fi trebuit sa ne protejeze fusesera compromisi.

Nimeni nu a platit pentru asta. Viorica Dancila este prim-ministru, la fel ca in 10 august 2018, Gabriela Firea este primar si astazi, chiar daca fuge de responsabilitate si isi ia concediu tocmai acum, la un an dupa.

La fel ca Iuri Jivago, personajul lui Boris Pasternak, cei care nu au plecat din tara dupa 10 august 2018 s-au mai repliat o data, au aerisit balcoanele, au adus flori proaspete, au votat in 26 mai pentru ca Romania sa ii lase sa aiba incredere.

Au crezut, trebuiau sa creada, ca pot fi fericiti.

Si au reusit sa se ascunda in fericirile astea fara de care e imposibil sa incepi o noua zi, pana vineri, 26 iulie 2019.

E ziua in care Alexandra, la cei 15 ani ai ei, nu a reusit sa fuga de un criminal crescut sub ochii autoritatilor si nici sa fie salvata de institutiile compromise ale unui stat despre care politicienii ne spun, astazi, ca este degradat, esuat si ca trebuie resetat.

Din acea zi, oricat de tare am trage usa dupa noi, mirosul si umbra raului ne urmeaza in patriile mici si stim ca intr-o zi ne vom impiedica si nu vom reusi sa fugim suficient de repede.

Iuri era fericit in dimineata aceea de iarna cand a pierdut, iarasi, aproape totul.

Noi credeam ca suntem fericiti in micile noastre vieti, cu oamenii nostri buni, cu copiii nostri, in dimineata aceea cand Alexandra l-a rugat pe politistul de la celalalt capat sl firului sa nu inchida telefonul, sa stea cu ea, pentru ca ii este frica.

Si de atunci ne este cumplit de frica pentru vietile noastre, pentru mamele noastre, pentru copiii nostri, pentru oamenii buni cu care ne-am inconjurat, cat sa putem fi fericiti.

In seara de 10 august 2019 voi lucra. Voi prelua de la colegii de pe teren informatii. Unii merg la protest cu legitimatia de presa la gat, altii cu copiii pe umeri, pentru ca e si tara lor, una despre care politicienii spun ca a esuat si trebuie recladita de la zero.

Am fi cu totii fericiti sa punem caramida peste caramida, sa ne facem rostul cat de bine putem, sa ne crestem copiii decent, sa le punem carti pe birou, incat intr-o buna zi sa ne deschidem usile si sa nu ne fie frica ca nu am fugit suficient de repede.

Am revazut filmul Doctor Jivago si am asezat in camera fiicei mele, pe birou, cele doua volume de carte. M-a intrebat daca merg la protest. Daca nu as lucra, as fi in Piata, cu legitimatia de presa la gat, pentru ca si eu am flori in balcon, oameni buni alaturi si usa bine trasa in urma mea.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...