Cel mai uman era ursul de pe asfalt

Aproape ca nu e zi in care statul roman sa nu dea un rateu avand la origini lipsa de proceduri, de exercitiu, de sistem. Numai ultimele trei ne-au adus doua astfel de mostre revoltatoare, fiecare in felul sau: tragedia de la Timisoara, cu victimele dezinsectiei/deratizarii, si cea de la Praid, cu ursul lasat sa agonizeze peste 12 ore dupa ce a fost lovit de o masina.

Deja comentariile au devenit redundante. Ceea ce e de inteles eu cred ca s-a inteles: statul e ca o panza putrezita care la cea mai mica presiune a unui eveniment incepe sa se destrame rapid.

Dl Vela s-a repezit sa-l demita pe prefectul de Harghita, probabil ca vor mai cadea cateva capete (doar dl Arafat rezista neatins dupa Colectiv), si la Timisoara vor fi gasiti niste vinovati punctuali.

Insa pana cand nu se ajunge la sursa raului, la lipsa de ordine, de organizare, de rigoare si procedura nu cred ca se va schimba ceva.

Dar exista si ceva mai profund, ceva pe care in mod perfid sistemul se bazeaza in rezistenta la schimbare.

Intamplarea face ca duminica sa fi trecut pe langa ursul lovit de masina. Am trecut de doua ori, la interval de 2 ore, dus-intors. Nu stiam in momentul acela povestea, am observat doar ca traficul se ingreuneaza, am vazut de la distanta doua girofaruri de politie si in inaintarea lenta a masinii am vazut ce se afla pe sosea.

De cand am trecut prima data pe langa el, animalul era complet inert, cu ochii inchisi, fie deja mort, fie epuizat. Abia la intoarcere, dupa doua ore, am vazut pe blana lui sageata lunga cu capat colorat cu care fusese injectat. Aparuse in zona si excavatorul cu care am vazut ulterior ca a fost ridicat.

M-a surprins faptul ca in cele doua ore scurse intre cele doua treceri ale mele nu s-a intamplat mai nimic. Uitand o clipa ca sunt intr-o tara fara reguli si proceduri, la prima trecere am crezut ca accidentul de-abia se petrecuse, desi era totusi greu de crezut ca un urs de putea apropia de un drum national in conditiile traficului diurn.

Am aflat mai tarziu ca inainte de aceste doua ore mai fusesera inca doua ore cu mult mai grele pentru bietul animal decat cele intre trecerile mele prin zona.

Dar ceea ce m-a socat cu adevarat a fost altceva. Locul avea aspectul de targ duminical rural. Pe marginea drumului erau parcate pe ambele sensuri siruri lungi de masini, zeci. Alte zeci erau parcate pe camp, unde ajunsesera nu tocmai usor, pentru ca nu erau SUV-uri si terenul nu chiar ca in palma.

In prima clipa, de la distanta, pana sa ma lamuresc despre ce fel de accident e vorba, am crezut ca fusese unul colectiv, atat de multe masini erau.

Toti oamenii aceia care numai in copaci nu se suisera, eventual cu tot cu masini, au avut o singura grija - sa se zgaiasca. Nu doar privirea scurta din trecerea masinii. Nu. Au oprit, au parcat pe unde au putut, au intrat pe camp chiar ca sa se poata zgai cat mai bine, ca sa poata face poze, filme, sa le puna pe Facebook, sa se laude cu ele.

Estimez ca au facut asta sute de oameni, avand in vedere ca in doua ore doar numarul masinilor crescuse si presupun ca nici macar nu erau aceleasi.

O gloata lihnita de senzational a transformat in specacol si divertisment suferinta, agonia si apoi moartea unei fiinte. Cel mai uman acolo era chiar animalul rapus.

Si recunosc ca o clipa mi-am dorit ca ursul sa se fi putut ridica pentru a da un raget care sa-i puna pe fuga pe toti amatorii aceia dezumanizati de morbid si suferinta. Sa-i fi vazut scaparandu-le calcaiele spre masinile parcate pe camp.

Iar politia si jandarmii din zona, in loc sa alunge gloata, asistau pasivi la divertismentul creat intr-o sfanta, nu-i asa?, zi de duminica de suferinta, agonia si moartea unei fiinte. Era o adunare de selfie-uri si filme, nu una a revoltei in fata neputintei autoritatilor.

Acestia suntem!

Azi stam la cozi infinite la moaste, ca sa cumparam bunavointa divina. Si de multe ori la coada smereniei ne injuram, ne imbrancim, s-a intamplat sa ne mai si calcam in picioare. Lupta pentru izbavire e grea.

Maine sorbim imaginile suferintei familiilor celor decedati sau grav raniti. De ce credeti ca operatorii isi rup hainele de pe ei pentru a filma primele reactii ale sotiilor ai caror soti zac intinsi pe sosea sau ale mamelor ai caror copii sunt doar reliefuri de bandaje? Pentru ca publicul le vrea, pentru ca ele aduc bani prin trafic si audiente record.

Iar poimaine escaladam campurile ca sa ne delectam cu agonia unui animal.

Si cat timp asta nu se va schimba, de ce s-ar reforma sistemul? E suficient sa ni se azvarle o ciosvarta de senzational pe cat posibil morbid si odata cu ea ne rumegam orice revolta.

Kelemen Hunor, atac la PSD și PNL: "Cu chiu cu vai, au găsit un candidat comun şi acum îl abandonează. O bâlbâială politică de neiertat"

Retragerea candidatului coaliţiei PSD - PNL pentru Primăria Capitalei reprezintă o "bâlbâială politică de neiertat", consideră Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. "Este o situaţie din...

Justificarea la care nimeni nu se aștepta: ”Desemnarea lui Cîrstoiu, legată de tendința de a visa”

Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat că renunţarea la varianta unui candidat comun PSD-PNL la Primăria Capitalei şi susţinerea unui candidat propriu denotă ”mai multă flexibilitate”....