Cand natura striga la oameni - Fotoreportaj Ziare.com din satele inghitite de nameti

A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg, acum a stat... satu-ntreg e izolat. Este povestea pe care romanii asternuti de-o viata la campie o traiesc an de an, experienta mostenita din generatie in generatie, ca intr-o bucla a timpului care si-a pierdut umorul.

Uneori stau la o jumatate de metru de soba si deapana amintiri despre iernile din alte timpuri, alteori le retraiesc, atrasi in spirala fara liman.

Si pe cand isi verifica inimile daca nu cumva au imprumutat caracteristicile ghetii de la geamurile inflorite, un gest, o mana intinsa spre nefericirea pe care nu o pot controla le reaminteste ca sunt in viata. In istorisirea de fata, cei care au gasit suficienta iubire in suflete incat sa incerce sa le readuca linistea sunt membrii Clubului Off-Road Adventure Romania.

Strigarea s-a dat sambata la pranz. A avut o forta comparabila cu a iernii insasi, iar cateva ore mai tarziu, banii erau deja stransi. S-au transformat in sute de conserve, pungi cu zahar, faina, malai si orez, sticle cu ulei, borcane cu zacusca si paini cat cuprinde, avantul celor care le-au adus golind magazinele, ca de Revelion.

Miezul noptii ne-a gasit langa 300 de saci care asteptau sa fie incarcati in masini.

Dupa cateva ore de somn adanc, in care fiecare si-a odihnit mintea pregatind-o pentru drumul printre monstrii de zapada, 14 masini s-au incolonat spre Godeanu-Silistea, satele Scutelnici si Arcanu. Aveam cu noi patru inimosi de la ISU, pregatiti sa ne ajute sa rezolvam orice situatie care ne va ingreuna inaintarea.

Dupa cateva ore in care am incercat sa ne auzim unii altora gandurile, am aflat ca mai avem 15 kilometri.

Au fost cei mai grei, se lungeau pe masura ce drumurile ni se inchideau in fata pentru a ne sili sa ne intoarcem, ca sa gasim rute alternative.

La orice ma pot uita, la zapada, ba

Peisaje care vara ne lasau cu gura cascata si ne provoacau sa ne intrebam pana unde poate merge natura cu ingeniozitatea se contopisera intr-unul singur. Oriunde ne uitam, albul de o densitate grea ne ardea retina. Noroc cu ochelarii de soare - ce ironie!

Omatul deplin era spart din cand in cand doar de un snowmobil si un Polaris Ranger echipat cu senile, care plecau in recunoastere si testau drumul, ca sa nu ajungem in situatia sa cerem si noi ajutorul autoritatilor.

Viscolul urla din toate partile si, de cele mai multe ori, vizibilitatea era sub 50 de metri. Parca eram intr-o expeditie la pol. Cu greu, putin dupa pranz am ajuns in satul Scutelnici. Unde - surpriza! Strazile erau deszapezite mai bine decat multe din Bucuresti.

5 kilometri - o nimica toata?

Dupa o scurta escala la primarie, ne-am continuat drumul spre localitatea vecina, Arcanu, unde situatia era cu totul alta. Acolo, oamenii de zapada erau vii. Cativa kilometri erau intre noi si mica asezare, dar vazand ce aveam in fata ne-am amintit cum vesnicia s-a nascut la sat. Viscolul matura cu putere campurile de zapada, blocand drumurile.

Asa ca singura alternativa a fost sa o luam chiar pe camp. In unele locuri, zapada avea peste un metru, insa era inghetata, asa ca nu parea o misiune imposibila. Nu anticipasem insa santurile de sub omat, care ne-au inghitit de cateva ori rotile.

Dupa 2 ore inaintasem 50 de metri. Cativa bolizi din metal au ramas blocati, uruind neputinciosi. Doar patru si-au continuat drumul spre Arcanu, restul urmand sa se intoarca la Scutelnici, si de aici acasa, in Capitala. Ce plan simplu! Doar ca ulita nu mai exista. Peste ea crescuse intre timp un metru de zapada.

Aveam in fata terenul pe care urma sa construim piramidele, si cum era singura solutie, asta am si facut. Cu o vola in fata, lopeti si multa munca de echipa, am reusit sa ajungem inapoi la Scutelnici. In acelasi timp opreau motoarele si cei care au continuat spre Arcanu. Aveam sa aflam ca, acolo, oamenii gaseau noi definitii pentru disperare.

Ne-au povestit ca erau oameni blocati de zapada inca din 31 ianuarie si se rugau sa fie incarcati in masini, ca niste saci. Printre ei, o femeie operata recent de rinichi. Insa calatoria i-ar fi facut mai mult rau decat bine.

Dormitor in biroul primarului

Regrupati in Scutelnici, aveam sa aflam vesti noi: drumurile erau inchise, iar autoritatile ne-au transmis sa asteptam dimineata. Cativa localnici ne-au amenajat un culcus in biroul primarului.

Asa ne-am transformat din salvatori in salvati. Membrii clubului, departe de a fi exclusiv niste fiinte dependente de adrenalina, in esenta niste oameni obisnuiti, cu familii, joburi, copii, probleme si-au anuntat apropiatii care este "azimutul": doua ore de liniste.

Nu prea aveam de mancare, asa ca ne-am servit din saci. O paine si o conserva de fasole, o bucata de slanina, o ceapa si un paharel cu palinca erau, dintr-o data, echivalentul fericirii.

Asta-i Baraganu'...

Ce sa vorbesti cu oamenii care au fost atat de draguti incat au deschis primaria pentru noi si au transformat-o in dormitor? Despre viata lor, despre alternative, despre cum sa iei iarna, sa o dojenesti si sa o faci docila. Am descoperit insa atata resemnare incat parea ca acolo timpul s-a oprit. Laitmotivul - "asta-i Baraganu'..." continea atata amaraciune...

Cativa sateni care tocmai iesisera de la crasma de langa sediul autoritatii erau ceva mai veseli. "Mai dam la zapada, mai bem ceva... mai rau e cand e zapada mare si nu mai avem aprovizionare".

Tragedie sub ochii nostri

Dar nu linistea avea sa ne coboare sub pleoape. Putin dupa ce ne-am instalat am aflat ca un consilier care ne-a ajutat sa ajungem la Arcanu a suferit o comotie cerebrala. Oamenii au chemat o ambulanta, insa, asa cum noi nu puteam iesi din comuna, nici ea nu avea cum sa intre.

Singura solutie au fost doua utilaje care au pornit spre Scutelnici sa-i deschida drumul. Dar iadul alb era prea puternic. Medicii au pornit in misiune de salvare, s-au incapatanat sa invinga natura, dar au pierdut lupta. Au pornit spre noi in jurul orei 21:00, dar au ajuns dupa cinci ore. Barbatul murise.

Ne-am intors acasa in spatele ambulantei. Scenariul se repeta: viscolul musca din dunele de zapada, drumurile ni se inchideau in fata, tacerea ne spargea piepturile. Dupa zece ore am zarit Bucurestiul.

Noi eram in siguranta. In spatele nostru, natura striga la oameni.

Prima ședință de Guvern care se desfășoară la Timișoara. Ce proiecte vor fi discutate în întâlnirea de astăzi

Guvernul se reuneşte joi, la Timişoara, într-o şedinţă specială, în cadrul căreia urmează să fie aprobate o serie de proiecte de infrastructură cu impact regional, precum şi plata în...

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...