Poate ca putina lume isi aminteste acea iarna de basm, care a lovit din senin Bucurestiul in februarie 1954 si l-a lasat paralizat pana in primavara. Se spune ca a fost cea mai mare zapada care s-a abatut asupra Capitalei, de cand se fac inregistrari meteorologice la noi.
Pentru rememoare si poate pentru curiozitatea celor care n-au apucat acele vremuri, parca ar merita amintit cate ceva - macar atat incat sa nu para ca ceea ce traim astazi este chiar un cosmar.
Iarna incepuse bland, cu geruri putine si tocmai buna pentru cei lipsiti de lemne - pentru ca Bucurestiul n-avea inca blocuri inalte, termoficarea nu aparuse, iar reteaua de gaze era ca si inexistenta pentru populatie. In ziua de 3 februarie a inceput sa cada cate un fulg, apoi a stat, ca in Cosbuc.
Apoi au pornit fulgi mai multi, a continuat tot cu fulgi cat e ziua de lunga, nu s-a oprit nici noaptea si tot asa, nu stiu exact cate zile si cate nopti la rand.
Nu exista inca moda codului galben si cea a codului rosu, nu exista nici televiziune, iar postul de radio transmitea mai mult vreme buna si urale, pentru ca populatia sa fie optimista si sa nu intre in panica.
Cu sau fara panica, zapada s-a asternut pana a doua zi cam o jumatate de metru, iar in urmatoarele trei zile ajunsese la ferestrele si balcoanele situate la etajul I.
Nametii acopereau firmele magazinelor. Locatarii isi faceau cu greu un tunel, ca sa deschida usa de la intrare si sa iasa din casa.
Sa iasa, dar incotro sa mearga? Orasul era paralizat. Tramvaiele, singurele mijloace de transport in comun, disparusera sau ramasesera intepenite pe traseu, acoperite cu zapada. Un asemnea tramvai cu remorca cu tot a stat pana in martie in fata cofetariei Scala (pe atunci, tramvaiul era un lux, care circula atat pe Magheru, cat si pe actualul bulevard Elisabeta).
Era pentru prima oara cand am simtit ca autoritatile comuniste intra in panica: populatia n-are paine. Painea se distribuia pe cartela, dar magazinele erau inchise si nici sa ajungi la ele nu puteai. Se profila foamea.
Am simtit poate pentru prima oara ca autoritatile comuniste sunt speriate. Cred ca au simtit si ele. Presate de imprejurari, s-au vazut nevoite sa ia o masura, pe care n-am mai vazut-o si nici nu cred s-o vad vreodata: armata a organizat unitati de schiori, care transportau painea in ranite, pana la magazine.
Bucurestiul n-are pante si parea ciudat acest transport pe schiuri, dar el era necesar, intrucat bocancii s-ar fi infundat in zapada, iar transportul devenea imposibil.
Ranitele soldatilor au fost singura cale de aprovizionare a populatiei timp de vreo doua saptamani, pana s-au sapat primele tuneluri spre magazinele inghetate.
Tramvaiul n-a circulat circa o luna. Atat cat ma ajuta memoria, prima linie restabilita purta numarul 5 si circula intre piata Sf. Gheorghe si piata Dorobanti. Dar circula pe o singura linie si deci cu o singura garnitura compusa din doua vagoane: vagonul-motor si remorca.
Dupa un oarecare timp, a aparut linia 6, pe calea Grivitei, de la Catedrala Catolica "Sf.Iosif", pana la Gara de Nord. Tot o singura linie si tot o singura garnitura. Ilustratia alaturata da o imagine despre ce inseamna o cale de transport deszapezita in stilul "tunel".
Pe la mijlocul lunii martie, s-a anuntat la radio ca toate tramvaiele din Bucuresti au fost redate circulatiei. Atunci, s-au redeschis si magazinele, dar se circula cu mare greutate, iar painea a fost transportata inca multa vreme de militari, in ranitele lor, dar fara schiuri.
Cu sigurantza la vremea aceea situatzia n-a... Vezi tot