Straini acasa, romani in afara tarii: Cum incearca Dragnea sa mai arunce o data ura intre bunici si nepoti

Pe jumatate de ecran, imaginea masinilor arborand steagul Romaniei pe strazile Europei. Pe cealalta, un sef de partid obosit, cu cearcane, incovoiat de resentiment, marind imaginar pensii, pentru ca el si ai lui sa scape de justitie, chiar daca vor fi dovediti vinovati. Cine e acasa si cine e strainul de tara?

Cand S. a plecat, ne-am promis ca ne vom scrie scrisori, ca in studentie. Nu e-mail-uri, ci scrisori elaborate, in limba romana, care sa ramana fizic intr-un sertar si care sa ateste ca legatura dintre noi e mai mult decat una de amicitie electiva. E o legatura de tara. Si asa a fost, o perioada, pana cand tara asta a renuntat cumva la amandoi. Un strain acasa si un roman in pribegie.

A venit apoi randul lui I. sa plece. Era insotitorul meu de drum, impreuna desfaceam solutiile in patru si tot impreuna deziluziile ca generatia noastra va sti cum sa administreze colectiv norocul de a nu-si fi vazut viata batjocorita in comunism. A plecat brusc, mi-a lasat cateva carti din biblioteca, sa ramana aici ceva fizic din trecerea prin aceasta tara.

A plecat si P., fara incrancenare, asa cum pleci intr-o dimineata la biblioteca si iti uiti cheile de la casa pe hol. Cand va fi terminat proiectul, se va intoarce, asa a ramas intre noi.

Iar eu sunt norocoasa, inca mai am o mana de oameni care au ramas in tara.

Pe ulita de acasa a mamei, dintr-un sat din Moldova, case mari, neterminate, unele grotesti, par a inghiti locuintele batranesti de alaturi. Sunt casele romanilor plecati sa munceasca in strainatate si care, vara de vara, ani la rand, se intorc in tara in doua saptamani de concediu, pentru a mai adauga ceva la casa. Ceva mare, ceva nemaivazut pe drumurile Moldovei, ceva care sa poata cuprinde toata instrainarea pe care trebuie sa o poarte cu ei printr-o lume mare, in care nu se recunosc si pe care nu o pot interioriza.

M-am intrebat deseori daca lui I. i-a fost mai usor in prima dimineata de exil decat lui V., cel neiesit macar din judet pana la 30 de ani. I. vorbea engleza si franceza, ba chiar putea sa citeasca in italiana. V. nu stia nici macar un cuvant in alta limba decat cea materna, romana. Putea sa spuna "sunt leucit" si nimeni, acolo, in prima dimineata de pribegie, nu ar fi inteles.

Niciunul dintre ei nu a renuntat la limba romana - I. citeste stirile in limba romana, scrie pe contul de Facebook in limba romana, iar V. locuieste intr-o incapere mica, alaturi de alti cinci romani veniti sa faca munci grele in Belgia. Niciunul dintre ei nu a renuntat la patrie, dar treptat, fotografia cu ei intorsi pierde din culoare.

La I. am inteles asta, atunci cand a facut, acolo, in strainatate, un copil. Iar anul trecut a fost prima vara in care V. nu a venit in tara, sa mai construiasca ceva la casa, cea mai mare casa de pe straduta pietruita din sat. A mers sa vada Parisul, impreuna cu doi dintre colegii lui de camera si de munca. Casa netencuita, cu doua etaje, are agatat in exterior un balcon caruia constructorul a omis sa ii faca iesire din interior. Arata monstruos, ca iesit din forma, inghitind iarna fumul din hornul mic al bordeiului de alaturi, unde inca traieste, singura, bunica lui V.

Niciunuia dintre ei nu i-a marit Liviu Dragnea speranta de a se intoarce in tara. Asa ceva nu se poate desena pe o tabla improvizata intr-un studio de televiziune. Ce incearca din rasputeri insa Liviu Dragnea sa faca e sa o convinga pe bunica lui V. ca nepotul ei este strainul absolut, strainul rau care si-a abandonat satul si care sta in calea unui leu in plus la pensie.

Strategia asta a urii si a dusmanirii intergenerationale pe care o administreaza liderul PSD este cea mai rusinoasa iesire din scena. Nu are de-a face cu instrumentul celui aflat la guvernare, de a-si asigura o pozitie de start in campanie puternica, promitand majorari de salarii.

De altfel, daca ati observat, in discursul lui Liviu Dragnea au ramas doar pensionarii, la care se raporteaza ca la o masa de manevra inerta, niste batrani redusi la nevoile de baza, intrati in anticamera mortii si de la care asteapta sa ii stea zid in fata nepotilor ale caror nevoi de baza nu inseamna nici paine si nici pat, ci nevoia de a fi recunoscuti ca romani, acasa la ei.

Daca cineva i-ar spune bunicii lui V ca are de ales intre leul lui Dragnea si intoarcerea acasa a nepotului, ar face cu mainile goale gaura in zid, i-ar pune o muscata pe balconul pe care nu il intelege si ar inchide televizorul din care Dragnea si-a facut tara.

Pentru ca batrana din satul golit de nepoti din Moldova este cu adevarat straina acasa, asediata de inselatorii si rugandu-se pentru cei plecati nu dincolo, ci dincoace, in patria mica pe care fiecare roman a luat-o cu el.

Nu conteaza cati vom fi vineri seara in Piata Victoriei. Nu vom fi straini nici intre noi, nici de tara, dar de sambata Romania isi va avea oamenii inapoi, chiar daca inca pe drumul de intoarcere, care de multe ori e mai greu decat cel de plecare, pentru ca trebuie dramuita speranta si sadita in locuri potrivite.

Iar Liviu Dragnea trebuie sa se uite bine, sa ii vada si pe strainii de acasa care isi deschid patriile mici si ies in intampinarea romanilor din afara. E singura nota de subsol pe care seful PSD o poate obtine in istorie.

AUR se plânge că George Simion nu are acces la comisia de control a SRI. "PNL-PSD continuă acapararea statului român"

Deputata AUR Gianina Şerban acuză că, de patru luni, Birourile permanente reunite al Camerei şi Senatului refuză, fără nicio justificare, să numească un membru al partidului în comisia...

Florin Cîțu iese la atac după tensiunile din coaliție privind candidatura lui Cătălin Cîrstoiu la Capitală. Variantele propuse de fostul premier

Florin Cîţu, fost premier și fost lider PNL, a anunțat că sunt probleme privind „candidatura coaliţiei toxice” în persoana medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. El a...