O tara ca pe dinafara

Mai e vreo sansa? Ori au dreptate cei care se tem ca tara, (citeste: democratia) e ireversibil pierduta sub nameti? Si daca mai e, cum ar fi ea oare de fructificat? Prin dezbinare?

Tara pe care o voiau unii "ca afara", pare sa fi ajuns pe faras. Caci "soferii si secretarele" l-ar fi impus pe Dragnea parca pentru totdeauna, sugera un pesimist articol, semnat recent, de Mihai Maci, in "Contributors", sub titlul "Sa nu ne amagim". Potrivit lui, votul de la 11 decembrie ar pune capat procesului eliberator si democratizator initiat in decembrie 89.

Spectacolul pe care-l furnizeaza Bucurestiul in aceste zile e realmente dezolant. Si nu doar din cauza nametilor ingropand adanc imaginea de "eficienta" la care jinduieste primarita Firea. Ci pentru ca-n peisaj s-a instalat "minunea" indicibila a asa-zisului "avocat al poporului". Care, in loc sa apere poporul de abuzul de putere, se repede sa protejeze pofta de abuz al puternicului zilei, ahtiat, cu o sete imposibil de potolit, dupa si mai multa putere, in detrimentul celor multi si tot mai lipsiti de putere.

Pentru acest ins asimetric in sens etic, nu omul, legea si samburele ei moral conteaza, ci buna dispozitie a papusarului manuind ostirea de marionete din care face parte chiar el insusi, postadevaratul avocat. Acest jalnic spectacol, de lume intoarsa pe dos, aminteste de cel al Templului din Ierusalim pangarit de seleucizi. Care, spre a-si bate joc, ridicasera in incinta perimetrului sacru abominatiunea dezolanta a unei statui, infatisandu-l pe tiranul nebun acolo unde, in locul unei "uraciuni a pustiirii", ca sa evoc vorba proorocului Daniel, ar fi trebuit sa se manifeste si sa domneasca spiritul divin.

Dar cum se manifesta acest spirit? Prin lumina si caldura unui foc care, iubire pura, arde fara sa mistuie, edificand, nu distrugand, precum in revelatia personala a lui Moise, pe Muntele Sinai. Unde, nu intamplator, avea sa i se dea poporului ales "Legea", nu faradelegea.

Or, in Romania de dincolo de ger si din afara frigului nu dogoreste decat focul atotmistuitor al lacomiei antinomice, al zelului partidelor de la putere ravnind sa dea ceasul istoriei inapoi spre a demola rapid, in interesul propriu si al clientelei oligarhice, mai tot ce s-a edificat sub influenta occidentala in materie de stat de drept romanesc.

Mai e deci de facut ceva in fata magnitudinii victoriei PSD-iste, care era firesc sa-i loveasca in moalele capului pe multi, de vreme ce prefigureaza magnitudinea pericolului demontarii statului de drept? Ar mai fi. Si nu e defel ceva apocaliptic. N-ar fi nevoie de-un miracol. Ci numai de unirea si solidaritatea opozitiei si democratilor in jurul unui set de valori comune, in stare sa mobilizeze si talpa tarii, nu doar pe intelectualii cei subtiri si publici si pe studenti. Nimic altceva n-ar mai putea tine piept tavalugului populist. In acest scop e nevoie insa si de lideri. Si nu toti pot fi noi. Mai trebuie si unii cu experienta pe campul de bataie. In consecinta, dupa cum just observa Rodica Culcer, "doar daca romanii vor dormi, va reusi PSD sa orchestreze prohodul democratiei in 2017. Daca insa cei care nu s-au prezentat la vot se trezesc si se mobilizeaza in jurul presedintelui Iohannis, PSD ar putea intampina dificultati".

I-as adauga presedintelui pe fostul premier si pe oamenii sai cei mai buni. Or, ajunge sa le invoci numele si recoltezi recriminari brutale ori subtile de-a lungul si de-a latul retelelor de socializare. Pe dinauntru si pe din afara tara s-a abandonat voluptatii cartelilor si bombanelilor in contra celor care, "nu v-am zis eu ca nu fac bine?". Spre juisatul hotilor politici care continua sa torpileze orice tentativa de coagulare, amplificand presiunile asupra jurnalismului independent ramas in viata dupa decenii de fesenism, sustinatorii opozitiei se cearta si se bat steril. Si ca si cum n-ar fi de ajuns ca-si irosesc energia altfel decat combatandu-si dusmanul comun, mai adreseaza acuze obsesive te miri cui. Nu numai vestului. Ci si prietenilor democratiei din interior si de afara.

"N-ati mancat salam cu soia", li se spunea, la inceputul anilor 90, celor ce izbutisera sa paraseasca paradisul ceausist, ca sa inteleaga si ultimul natarau ca emigrantii au ramas pe veci externi si alogeni, incompatibili si neasimilabili, ba si periculosi, cum ii considera Nae Ionescu, in 1934, pe evrei. Ca ar fi bine deci sa tina distanta, sa-si puna fermoar la gura, sa nu mai critice fesenismul dezlantuit in mineriade si alte marafeturi made in Iliesculand. Democratia orginala a fricii de mosieri propulsase tara pe care, chipurile, n-o "vindea" (decat intern, oligarhiei securiste) in barbarie de epoca de piatra. Totusi, "strainii", cu tot cu Romania emigrata, erau invitati sa-si tina, stoic, pliscul. Li se batea obrazul. De tarisoara, numai de bine. Andrei Plesu ilustra varianta contemporana a acestei mentalitati regretand ca, "ne indispune patriotismul lucid, ofensiv, lucrator, reparator, critic. Preferam patriotismul de camuflaj, patriotismul batistei pe tambal. E mult mai comod sa oftezi, lacramos, de pe margine, certindu-i pe altii"...

"Induiosatoarea" specie cu pricina e departe de a fi disparut. Din ea fac parte si adorabili autohtoni, care, desi nu si-au luat vreodata lumea in cap, stiu mai bine cum e cu emigratia decat emigrantii. Carora li se interzice sa-si dea critic cu parerea despre "Romanica". Suparati foc, cand au impresia ca li se tine oglinda in fata si nu pot fi de acord cu rezultatul vizibil, resimtit ca nedrept fata de "tarisoara" cu care se confunda si identifica exclusivist, nativii isi prefac alchimic furia in capacitatea de a face minuni. Devin in stare sa se uite dincolo de calota craniana a emigrantului si hotarasc fara zabava ca e deprimant de goala. Ca, odata plecat, au rupt contactul si nu au a-si mai da cu parerea despre treburile romanesti. Pe ton apodictic li se recomanda sa se preocupe de tara de adoptie.

Psihanalistii cunosc bine mecanismele proiectiei. Nu ne convine cineva pentru ca ne credem inferiori? Il proiectam in tara din afara. Ajunge dincolo de noi. Odata disociati de presupusul "strain" de neam si tara il putem detesta in voie, mobiliza in contra lui, gasi scuze convenabile inadecvarii noastre in fata valului de arbitrar, distrugand institutii si legi in numele natiunii. Sau, ca s-o parafrazam pe Hannah Arendt, in numele naturii. Sau al istoriei.

Ne mai putem permite insa dezbinari? Recriminari absurde? Ne vom trezi? Uni? Ne vom iubi in loc sa ne certam? Dar cine stie?

Dilema preotului care vrea să candideze pentru primăria Sucevei. "Va trebui să aleagă între cariera politică și preoție"

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Suceava a ales un preot să candideze pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Cătălin Axinte este preot slujitor la Biserica Sf. Mina din...

Kelemen Hunor, convins că pe listele UDMR au semnat și români: ”După 9 iunie vom avea 200 de primari”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, 18 aprilie, la Cluj-Napoca, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii, că este convins că listele UDMR pentru alegerile locale au fost...