Imi plac filmele. De multe ori ma acuz singura ca traiesc scenarii sau traiesc prea multe filme.
Imi place sa fiu emotionata, sa rad in hohote, sa plang in hohote, sa fiu surprinsa, sa ma infior.
De multe ori, in film pare mult mai interesant decat in viata, desi, de cele mai multe ori, viata ne-a aratat ca bate filmul la toate capitolele. Ne miram de ce ni se intampla, ne surprinde viata, privim spectacolul vietii asa cum privesc spectatorii la cinema spectacolul fictiunii.
Sunt o persoana inimoasa si de multe ori ma feresc sa simt, ca sa nu ma afecteze, sa nu ma bag in treburi care nu ma privesc sau care nu ar trebui sa ma priveasca.
De multe ori ma mustra constiinta ca am ramas impasibila la lucruri care puteau fi schimbate. Imi este usor sa dau vina pe cineva, pe sistem, pe trecut, pe comunism, pe societate, pe mama...
Ma vad inca acel copil caruia ii pot fi iertate toate doar pentru ca e inocent si nu stie anumite lucruri. Si da, sunt inocenta. De multe ori cred in lucruri care se dovedesc a fi gresite sau fara substanta sau, mai grav, inspre alte interese.
Ce alegi? Nu-i asa ca alegerea e grea? Se spune ca nu e bine sa ai de unde alege pentru ca vei regreta alegerea facuta. Altfel, poti da vina pe faptul ca nu ai avut de unde alege: ) Paradoxal, ca viata.
"50 first dates"
Asa si filmul de azi: "50 first dates", cu Adam Sandler. Cineastii nu-l vad ca pe un mare actor, dar prinde extraordinar la public. De ce? Pentru ca rolurile lui nu sunt roluri de smecher, de atotputernic, de descurcaret, ci mai degraba de incurca-lume. E amuzant, fioros, dar bleg etc..
In acest film, Adam este indragostit de Lucy, care sufera de lipsa memoriei pe termen scurt, asa ca in fiecare dimineata trebuie sa o surprinda cu ceva. Comedie pura!
Tu ce ai alege daca ai fi pus in fata alegerii? Sa o lasi balta sau sa o surprinzi de fiecare data cu ceva magnific?